Scandal la casa lui Ion Iliescu! Marian Ceaușescu nu a uitat să protesteze nici de acest Sfânt Ion și i-a urat fostului președinte să meargă la pușcărie.
Marian Ceaușescu și mai mulți protestatari #rezist au mers iar la locuința lui Ion Iliescu pentru a-i face „urări” de Sfântul Ion, scrie romaniatv.net.
De această dată, protestatarii au adus un pat de pușcărie și cătușe și au cerut închisoare pentru Iliescu.
Jandarmii au intervenit și i-au legitimat pe cei prezenți la casa fostului șef de stat.
La 91 de ani, fostul președinte Ion Iliescu s-a retras treptat din viața publică, mai ales din cauza problemelor de sănătate.
În urmă cu 12 ani, Ion Iliescu a primit al șaselea stent într-o clinică pariziană, pentru o mai bună circulație a sângelui, scrie sursa citată.
Problemele de sănătate nu sunt singurele care îi dau târcoale lui Iliescu.
Fostul președinte este urmărit penal în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, decizia instanței fiind definitivă.
Surse din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) au declarat, în decembrie 2021, pentru Gândul, că cel mai probabil acest dosar redeschis se va reuni cu dosarul mare al Mineriadei, în care instanța a cerut refacere rechizitoriu, prin decizia din decembrie 2020.
În 2005, a mai fost deschisă o anchetă pentru aceste fapte, dar în 10 octombrie 2008, Parchetul General, condus la acea vreme de Laura Codruța Kovesi, a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Ion Iliescu, dosarul fiind astfel clasat.